Despre Adrian Naum

Interviu Adrian Naum

REP: V-am solicitat acest interviu și ați fost de acord să îl acordați redacției fără a fi difuzat în media, de ce?

N.A: Nu sunt un personaj important în momentul de față, și tot ceea ce aveam de zis s-ar fi transformat într-o discuție de amuzament, cum se întâmplă de câțiva zeci de ani în România.

REP: Înainte să începem vreau să vă spun că am citit în amănunt proiectul dumneavoastră pe care mi l-ați oferit ca material de studiu și de la un punct nu am înteles mare lucru, de ce?

N.A: Fără să vă jignesc mă așteptam să nu înțelegeți mai nimic din cele prezentate, deoarece noțiunea de a fi productiv este înlocuită cu cea de nou. Este mult mai ușor să importăm un produs gata realizat decât să îl construim, iar în proiectul meu discutăm despre o invenție… deci ceva care va trebui construit, greu de digerat mental.

REP: La începutul proiectului v-ați prezentat ca fiind asistent medical generalist, ne puteți spune mai multe informații despre dumneavoastră?… De unde sunteți… Ce sunt părinții dumneavoastră?

N.A: M-am născut în București, într-o familie modestă, tatăl meu este mecanic auto, iar mama mea a lucrat în fosta fabrică ELECTROAPARATAJ, ca tehnician electronist.

REP: Totuși vorbim despre o invenție și o invenție din câte știu este
construită de un inventator,….de unde provine această meserie față de cea de asistent medical?

N.A: Nu am fost toată viața asistent medical. Am avut mai multe meserii cu calificare, în România, daca provii din familii modeste, trebuie să ai mai multe meserii, ca să reușești să te susții, dar mai ales ca să reușești sufletește.
Inventică nu am facut tot timpul, deoarece nu aveam unde, nu aveam atelier, doar visam proiectele fără să le pun în aplicare….uneori le scriam pe hârtii care, după ce se tot strângeau, le aruncam să fac loc altor caiete…. mamei nu îi plăcea dezordinea, de aici și pierderea de genialitate din țara noastră.
Meseria practică și tehnică am moștenit-o de la tatăl meu. Tata, ca să câștige un ban în plus, când eram mic, repara mașini în fața blocurilor…. așa era atunci, și pentru că nu avea cu cine să mă lase, repara motoare cu mine în brațe, mai îmi cerea o cheie din când în când.

REP: Și de ce nu mecanic?

N.A: Tatăl meu mi-a interzis să învăț mecanică… nu mă lăsa să lucrez mecanică… îmi spunea că nu vrea să ajung ca el, să mă târăsc pe sub mașini… se supăra pe mine când îl rugam să mă invețe meserie și eu mă supăram pe el cînd
nu vroia să îmi arate!!! (eram un copil).

REP: Cum a fost copilăria dvs? Ați avut o copilărie frumoasă?

N.A: Sunt o persoană greu de mulțumit, nu pot spune că da. Nu am suferit de foame sau lipsa studiilor. Tatăl meu se ocupa de tot ce era elementar, să nu ne lipsească nimic, dar eu am prins guvernarea de tranziție, crizele financiare ale României și mai ales reformele dure ale schimbării învățământului.
Nu am avut calculator sau încălțăminte de firmă. Părinții copiilor care devalizau România și câștigau sute de mii de dolari, pe atunci ofereau copiilor pe care îi aveau în grijă meditații și tot ce era mai bun. Era o frustrare dar nu o arătam, ….gândeam în ansamblu,… atunci am și observat cum se deosebesc anumite pături sociale.

REP: Îmi puteți descrie care a fost cea mai productivă perioadă financiară din viața dumneavoastră?

N.A: Off… este o întrebare grea… nu a existat. În 2009 am prins criza economică în care nu mai funcționa nimic, și cu toate că absolvisem un liceu cu profil de matematică-informatică nu găseam de lucru, deoarece nu m-a pasionat acest domeniu…, culmea care era și de viitor.
A trebuit să lucrez pe unde apucam cu ziua… era greu, tocmai ce ieșisem dintr-o afacere de familie șifonat și sincer nu îmi prea găseam drumul.

REP: Cum ați trecut peste?

N.A: Tot cu ajutorul părinților dar forțat…. m-au convins să fac o școală de asistenți medicali, știind că spitalele nu se vor desființa niciodată. Eram mare și nu se mai descurcau să mă susțină conform nevoilor mele. Dar a fost greu să o
iau de la capăt,… fiind deja matur să merg iar la școală.

REP: Cum a fost interacțiunea cu sistemul sanitar?

N.A: Groaznică…. multă suferință și corupție.

REP: Puteți fi mai explicit?

N.A: NU!!! dar nu sunt nesimțit și am să vă adaug câteva impresii:
Am întâlnit un sistem bolnav cu lipsuri, unde am cunoscut legea junglei și capacitatea selecției. Este greu de discutat despre așa ceva, dar vă pot spune că am simtit comportamente animalice care îmi cam suflau în ceafă.

REP: Suntem în județul SIBIU, cum ați ajuns aici?

N.A: Este o poveste lungă, dar interviul este interviu:
Pe la finele ultimului an de studiu și ucenicie am cunoscut o doctorița rezidentă de an cu care am început sa vorbesc. Nu eram un cuplu, doar ne înțelegeam bine. Cu greu și foarte multe intervenții am reușit să mă angajez în spital, la blocul operator central. Era o perioadă enorm de grea, te simțeai ca
într-o inchisoare: volum de muncă enorm, ostilitate colegială cât cuprinde și cadre medicale puține. Resimțeam din greu pe plan psihic fiecare zi de lucru la care mergeam.
Părinții nu înțelegeau ce probleme sunt în sistemul sanitar și dădusem greș de mai multe ori cu lucrul în viață, așa că nu îi interesa foarte mult acest aspect… important era că aveam de lucru.

REP: Nu vrem să fim indiscreți, dar ce s-a intâmplat cu doctorița?

N.A: După câteva luni am devenit un cuplu, dar din cauza programului nu reușeam să ne vedem foarte mult, …problemele personale ale fiecăruia ne împiedicau, și după puțin timp ne-am mutat împreună.

REP: Și totuși cum ai ajuns la SIBIU?

N.A: La scurt timp de la mutarea împreună am observat că ne vedeam mai rar decât înainte să ne cunoaștem … lucram contra ture, haos total și într-o noapte, rugat de părinți, să mergem să consultăm un neam îndepărtat, epuizați de oboseală, am intrat cu mașina într-un cap de pod. Afară ploua și era intuneric, încât nu am mai văzut nimic și eu trebuia să ajung din nou la spital.
În câteva secunde ne-am văzut viețile prin fața ochilor și atunci am hotarît că nu merită să continuăm așa.
Am plecat cu contract psihologic, fiecare dorind să avanseze în viață și societate pentru că în BUCUREȘTI nimeni nu dădea doi bani pe noi.

REP: WOW, uit mereu că vorbesc cu un inventator și unii termeni nu îi recunosc, ce înseamnă contract psihologic?

N.A: Adică am plecat în formulă de cuplu în SIBIU, în urma unei înțelegeri nu din iubire.

REP: Există așa ceva? Functionează așa o relație?

N.A: Nu știu dacă se practică așa ceva, dar vă spun sigur că nu
functionează. Auzisem despre SIBIU că sunt cei mai corecți oameni și cei mai gospodari… ajuns aici am cunoscut contrariul. Primele luni au fost plăcute amvizitat totul …. apoi….

REP: PUTEȚI CONTINUA?

N.A: Am observat că 80% din sibieni erau plecați în Germania, Sibiul era un oraș plin de oameni din alte județe ale țării… se simțeau influențe de sud cu semințe prăjite. Am plecat să mă plimb prin jurul Sibiului și am văzut sate întregi părăsite fără structură economică… a fost un șoc. SIBIUL centru nu am ce zice, este un oraș plin de istorie… dar satele, numai că să ajungi acolo trebuie să parcurgi cel putin 20 de km. Atunci am realizat că toate veniturile mele se vor duce în CARBURANT.

REP: Sunt la început în meseria de reporter și nu știu dacă v-am spus, dar orice interviu de bună calitate trebuie exploatat la adevărata lui valoare. Voiam să trec la partea de inventică pentru care ne-am întâlnit, dar m-a captivat foarte mult cum povestiți experiența dvs. de viață în județul SIBIU si vreau să vă rog
dacă mai putem forța un pic această discuție?

N.A: Mă simt flatat să aud din partea dumneavoastră asemenea lucruri și vom continua.

REP: Cum ați fost primit de oamenii din acest județ?

N.A: La prima vedere bine …. ca turist oamenii primitori, dar ca locuitor am fost abordat foarte sceptic aproape ca invadator.
La serviciu, dacă îi pot spune așa, a fost șocul vieții mele. La fiecare pas era câte o persoană gata să te conteste în orice privință. Cel mai frapant lucru pe care l-am pățit a fost să observ că, colegul meu de lucru era bolnav psihic și avea un retard vizibil de care își putea da seama chiar și un om fără pregătire medicală. Era tolerat de șefii a mai multor secții și medici, deoarece după program acesta presta munca la grajdurile și curățenia gospodăriilor acestora.

REP: Ce ați făcut în acel moment?

N.A: M-am oprit și am exclamat în gandul meu : “DOAMNE CE AM FACUT?”

REP: SIBIUL este declarat capitală culturală, dumneavoastră cum îl vedeți?

N.A: Sincer să vă raspund, dacă eram într-o discuție oficială, răspundeam, ca toată lumea dezinformată, că este frumos, dar fiind platforma mea, sunt pe un teren stabil unde mă simt în largul meu și vă pot spune că eu văd Sibiul ca pe un tomberon poleit cu aur. Este o zonă de tranzit care găzduiește granița de vest… de aici și proverbul: “socoteală dreaptă prietenie lungă”. Mulți oameni s-au pacălit pe aici, iar cine nu s-a înșelat unul cu celălalt au rămas prieteni și între ei nu te poți baga pentru că nu ești primit.

REP: Mulți oameni nu ar crede ceea ce afirmați dvs.

N.A: Vedeți dumneavoastră eu îi invit pe cei care nu cred să renunțe la tot și să se mute aici. Dar vreau să adaug că în inventică nu trebuie să amesteci filosofia, pentru că degenerează atât invenția cât și situația pentru care a fost creată.

REP: Cum v-ați adaptat aici?

N.A: Nu m-am adaptat, pentru că nu am avut timp să mă adaptez…. am muncit foarte mult, iar când nu am lucrat am fost bolnav, datorită muncilor grele, care mi-au afectat sistemul imunitar.

REP: Fiecare om are ceva de învățat pe unde merge… dumneavoastră ce ați învățat de la oamenii care locuiesc în vest?

N.A: Să nu te faci șef în curtea altuia.

REP: Adică un pic mai pe înțeles?

N.A: Înțelegeți ce doriți dumneavoastră.

REP: Sunteți de 4 ani în Județul SIBIU, cum a decurs relația personală în acești ani? Cunoscând că în spatele fiecărui bărbat învingător stă o femeie puternică?

N.A: În primul rând vreau să vă corectez și să rectific informațiile greșite pe care le aveți: Sunt de 6 ani relocat în județul sibiu, 4 ani, zi de zi, mi-a luat să îmi construiesc casă ca orice cap de familie, cum spun creștinii. A fost o înțelegere reciprocă cu fata cu care am plecat la drum: ca eu să construiesc, deoarece nu aveam bani pentru muncitori, iar ea să lucreze ca să ne putem întreține, deoarece meseria ei era mult mai bine plătită ca a mea.
Pe parcursul anilor opțiunile asupra vieții noastre s-au schimbat la 360 de grade. În tot acest timp am avut cel puțin 2 servicii simultan ca să pot face rost de bani și materiale de construcții pentru casă.

REP: Aici am vrut să ajung…. Cum v-a venit ideea să construiți
“Adăpostul utilitar viespea 510”?

N.A.: Am manageriat prost încă de la început această relație și, în urma unor certuri urâte cu partenera de viață, am vrut să ne încheiem politicos relația și fiecare să ne vedem de drumul nostru…, dar problema a fost că, în România, de regulă bărbatul este de vină într-un ansamblu familial și, ca orice tânăr plin de
entuziasm, am făcut și câteva credite ca să îmi pot achiziționa tehnică ce, închiriată, costa de 3 ori mai mult.
Într-o zi obositoare cu foarte multe probleme la locul de muncă, la o ceartă destul de aprigă cu partenera de viață, ca să evit alte discuții în contradictoriu, am plecat văzând cu ochii, unde m-a dus DUMNEZEU. Cum supărat eram și nu mai credeam în nimic, m-am dus pe un munte opus zonei în care locuiesc, mi-am luat trei pachete de țigări și am început să vorbesc singur, mai ceva ca bolnavii psihic de la numarul 3. În trecere un om îmbrăcat
prost care și schiopăta s-a oprit să îmi ceară țigări și, din vorbă în vorbă, m-a întrebat de ce sunt supărat. I-am spus eu acolo ce i-am spus și m-a rugat să îl duc câțiva kilometri mai la deal, cum spun ardelenii. Ajuns la destinație, ca răsplată, îmi spune o vorbă care mă răscolește și în ziua de astăzi:
“CINE DE PĂRINȚI NU ASCULTĂ, NICI DUMNEZEU NU-I AJUTĂ”,
dar stai liniștit că vei găsi dumneata rezolvare.
– Și cum șefule îl întreb eu?
– Pai, tată, îmi raspunde: ai văzut dumneata de când mergem prin pădurea asta pasăre să aibă credit la bancă?
– Nu, îi răspund eu.
– Și atunci nu are pasărea unde dormi? Nu își face pasărea cuib din ce oferă pădurea?
– Pai da, îi raspund eu, dar noi nu avem în oraș pădure ca aici.
– DA, dar voi aveți o altfel de pădure ….și a plecat.
Dupa ce am terminat cu bătrânul, am aprins 2 țigări și mai nervos că am capul plin cu informații și am plecat să ajung la mașina …. pe sub crengi de unde de neunde au început niște viespi mari să mă atace, de zici că era război. Și dă-i înjurături ca la ușa cortului, că urâtă zi am avut. Îmi era groază să mă duc acasă pentru că intram cu scârba în ea la cât muncisem să o termin și îmi dădusem seama că muncisem degeaba…. așa că m-am oprit să mai fumez câteva țigări la tomberoane. Parca străfulgerat, deodată îmi pică fisa că pădurea de care vorbea moșul că este la mine în oras, sunt de fapt gunoaiele și habele de gunoi care sunt peste tot și rodesc în fiecare noapte și fiecare anotimp. Am făcut repede o analogie și mi-am dat seama după mirosul bătrânului că era un boschetar VERITABIL retras pe la poalele muntelui, căci nu mai putea să meargă, din
acel motiv șchiopăta. Mi-am frecat mâinile și am zâmbit malefic rostind: am găsit adăpostul care va fi locuința!!! și până la parcare mi-a apărut în fața ochilor și forma:
CUIBUL DE VIESPI.
Am scos cheia din contact și am dat nume adăpostului: viespea 510. Era data de 5 a lunii ziua a 10-cea.

REP: De ce sunt dificile aceste invenții pentru societate?

N.A: Invențiile pe care eu le creez au nevoie de o poveste. Uneori povestea este mai important decât invenția în sine și de aici rezultă și aceste secțiuni de poveste pe care le găsiți pe această platformă online. Veți râde la ceea ce vă spun acum: dar nu oricine face pipi avioane este și inventator și oamenii au nevoie de informații când se plictisesc să fie mințiti și păcăliți.

REP: Din păcate timpul este pe sfârșite, și trebuie să ne luăm rămas bun… ce sfaturi oferiți persoanelor care vor parcurge site-ul WWW.B7AN.COM?

N.A: Din experiență vă pot spune că sfaturile nu prea sunt ascultate, dar lepot sugera oamenilor: ca în fiecare zi să își arunce privirea către viitor.

Adrian Naum în Blocul Operator Central al spitalului „SFĂNTUL PANTELIMON” pregătind instrumentarul și mesele de instrumentar pentru o intervenție neurochirurgicală a unui pacient politraumatizatprin accident feroviar.